Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Voluntari a împrumutat 70 mil. lei de la CEC Bank

Publicat in Curierul, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Primăria Voluntari, judeţul Ilfov, a contractat un împrumut de 70 milioane lei de la CEC Bank, pe o perioadă de 10 ani, fondurile urmând să fie utilizate pentru cofinanţarea unor proiecte de interes public, derulate prin Programul Operaţional Regional (POR). Contractul a fost atribuit la finele lunii septembrie, prin negociere, criteriul fiind preţul cel mai scăzut. Costurile aferente împrumutului sunt de 31,4 milioane lei, iar rambursarea creditului va fi asigurată de la bugetul local şi din alte surse, potrivit unui anunţ al primăriei.

Operaţiunea vizează asigurarea cofinanţării unor proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 1 - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - Poli urbani de creştere", domeniul major de intervenţie 1.1 - "Planuri integrate de dezvoltare urbană, subdomeniul Centre urbane", conform anunţului de participare al autorităţii contractante. În iunie 2011, Primăria Voluntari a semnat cu Banca Comercială Română (BCR) un contract pentru un împrumut de 237,4 milioane de lei (56 milioane euro) pe o perioadă de 20 de ani, bani folosiţi pentru cofinanţarea unor investiţii şi refinanţarea datoriei autorităţii locale.

Primăria Voluntari, judeţul Ilfov, a contractat un împrumut de 70 milioane lei de la CEC Bank, pe o perioadă de 10 ani, fondurile urmând să fie utilizate pentru cofinanţarea unor proiecte de interes public, derulate prin Programul Operaţional Regional (POR). Contractul a fost atribuit la finele lunii septembrie, prin negociere, criteriul fiind preţul cel mai scăzut. Costurile aferente împrumutului sunt de 31,4 milioane lei, iar rambursarea creditului va fi asigurată de la bugetul local şi din alte surse, potrivit unui anunţ al primăriei.

Operaţiunea vizează asigurarea cofinanţării unor proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 1 - "Sprijini

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 10 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 4 iulie 2024

Gandul acum 49 minute
Joi, 4 iulie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 7 iulie 2024. La tragerile loto de duminică, 30 iunie 2024, Loteria Română a acorda

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 9 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Cristi Chivu, despre eliminarea României de la Euro 2024: „Chiar credeam”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cristi Chivu (43 de ani), fostul căpitan al echipei naționale, a analizat . „Tricolorii” au fost eliminați de Olanda în optimi, scor 0-3, iar fostul jucător este convins că naționala mai are mult de muncă până să ajungă la cel mai înalt nivel.

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat miercuri, 4 iulie, că traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar şoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare. În zonă se

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 9 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 13 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

Emma Răducanu s-a calificat în turul trei la Wimbledon

News.ro acum 8 ore
Emma Răducanu s-a calificat, miercuri, în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, cu o victorie confortabilă, scor 6-1, 6-2, împotriva sportivei belgiene Elise Mertens. Raducanu a avut probleme de formă de la triumful său uimitor de la US Open

Trei elevi români au câştigat locul I la cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume / Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală

G4Media acum 8 ore
Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, relatează Agerpres.

Vremea

București
acum

17°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°