Preşedintele Forţei Civice (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al României, dacă va avea girul partidelor de dreapta.
„Decizia mea personală este luată de a mă înscrie în lupta pentru prezidenţiale, dar trebuie validată în partid, în alianţă şi în rândul tuturor partidelor de dreapta. Această decizie devine definitivă în cazul în care susţinerea tuturor partidelor de dreapta este sinceră şi definitivă", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu, pentru „Adevărul“.
Liderul FC a arătat că o candidatură unică din partea forţelor de dreapta ar fi un prim pas pentru construcţia unui partid unic de centru-dreapta.
„Datoria mea este să le conving (pe partidele de centru-dreapta - n.r.) că este o opţiune demnă de luat în seamă şi care merită investiţia de încredere şi de resurse. O candidatură unică din partea forţelor de dreapta înseamnă primul pas către construcţia unui partid unic de centru-dreapta capabil să adăpostească toate nuanţele doctrinare ale partidelor existente de la liberal-conservatorism la creştin-democraţie. Un partid unic al dreptei trebuie să fie afiliat la PPE. Miza pe care mi-o asum este de a aduce partidele de centru-dreapta sub un singur steag politic", a mai adăugat preşedintele FC.
La nivel declarativ, Mihai Răzvan Ungureanu este cel de-al doilea politician care şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale. Crin Antonescu, liderul liberalilor, este candidatul oficial al USL.
(Sursa: adevarul.ro) Preşedintele Forţei Civice (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al României, dacă va avea girul partidelor de dreapta.
„Decizia mea personală este luată de a mă înscrie în lupta pentru prezidenţiale, dar trebuie validată în partid, în alianţă şi în rândul tuturor partidelor de dreapta. Această dec