Ministrul român de Interne Radu Stroe s-a întâlnit luni seara, la Luxemburg, cu omologul său francez Manuel Valls, discutând în special despre "problema romilor", informează Mediafax.
Valls a sosit luni la Luxemburg, unde marţi va avea loc o reuniune a miniştrilor europeni de Interne, pe tema naufragiului din Lampedusa, soldat, potrivit unui bilanţ provizoriu, cu cel puţin 232 de morţi.
"El (Manuel Valls) s-a întâlnit cu omologul său român, pentru a discuta probleme de interes comun" şi, "în special, problema romilor", a declarat pentru AFP o sursă din anturajul ministrului francez de Interne. Întâlnirea s-a desfăşurat "într-un spirit constructiv", a adăugat această sursă.
Valls a declarat, în septembrie, că majoritatea populaţiei rome nu doreşte să se integreze în Franţa, aceste afirmaţii provocând critici inclusiv din partea unor politicieni de stânga. De asemenea, el a afirmat că romii care se află în Franţa au "vocaţia de a se întoarce în România sau Bulgaria".
Franţa a apreciat că, în prezent, condiţiile de aderare a celor două state la spaţiul Schengen nu sunt întrunite.
Ministrul francez de Interne urmează să se deplaseze marţi dimineaţa, la Forbach, în estul Franţei, pentru a susţine politica de securitate a Guvernului.
El se va întoarce, marţi după-amiază, la Luxemburg pentru o reuniune oficială cu omologii săi europeni.