Cunoscuta interpretă de fado Ana Moura a conertat în faţa unei săli arhipline la Teatrul Naţional din Cluj. Renumita cântăreaţă a fost acompaniată de cinci instrumentişti, interpretând atutâ fado tradiţional cât şi unele melodii mai aporpiate de jazz sau chiar de muzica uşoară.
Clujenii au umplut până la refuz sala Teatrului Naţional din Cluj luni seară la concertul susţinut de Ana Moura, una din cele mai cunoscute interprete de fado, stil de muzică tradiţională portugheză.
Acompaniată de cinci instrumentişti artista şi-a făcut apariţia într-o rochie lungă, neagră, care i-a permis totuşi să îşi acompanieze cu mişcări de dans, interpretarea. Ea a întâmpinat audienţa cu "Bună seara!", mulţumind publicului, tot în română, după fiecare melodie. În prima parte a concertului, una destul de scurtă, Ana Moura a cântat exclusiv în portugheză.
Pe fondul acompaniamentului, în care pe lângă celebra chitară portugheză, cu un sunet deosebit, în mod tradiţional asociată cu fado şi chitara acustică au fost incluse şi tobele şi clapele, unele melodii au căpătat un aer foarte modern.
În partea a doua mai întâi au ieşit la rampă instrumentiştii, ritmurile lor aducând mai degrabă a "caffe concert" sau a reprezentaţie de jazz.
Artista a cântat apoi inclusiv în limba engleză, precizând dealtfel anterior că noul său album include mai multe tipuri de melodii, inclusiv unele cu inspriraţie folk specifică nordului Portugaliei.
În special în partea a doua a concertului unele melodii au adus a jazz sau chiar a muzică uşoară, plăcută auzului dar lipsită de misterul cu care unii asociază fado.
Artista a încheiat în forţă, cu ritmuri foarte antrenante, iar la bis a interpretat un cântec tradiţionald e fadă, fără tobe şi clape.
Spectatorii au aplaudat cu entuziasm, de mai multe ori pe parcursul spectacolului, fiind adeseori îndemnaţi de interpretă să o