Înțelepciunea străveche a atât de blamaților jurnaliști-patroni din anii ’90 ai secolului trecut spune că, dacă vrei să-ți faci cu onestitate meseria, nu poți încălca legea. Nu poți face nimic, dar absolut nimic ce te-ar face vulnerabil în fața autorităților. Nu bei atunci când vrei să conduci. Nu treci pe roșu, nu dai muzica prea tare, nu arunci hârtii pe jos și, înainte de toate, îți plătești taxele și impozitele pe care le datorezi statului. Nu faci giumbușlucuri în contabilitate, nu inventezi metode prin care să plătești mai puțin și, în nici un caz, nu dai țepe. Singurul mod moralmente OK de a fi deasupra legii este de a o respecta cu scrupulozitate, chiar dacă îți este defavorabilă, chiar dacă nu-ți place. Doar fiind absolut în regulă cu actele contabile ale firmei, doar alegând să fii asemeni cititorilor sau telespectatorilor tăi, un om simplu, ce nu-și folosește influența pentru măgării financiare, poți deschide gura, poți fi credibil, nu roșești atunci când orice politician mărunt îți face cu ochiul, considerându-te de-al lui.
Astea sunt, însă, chestii perimate. Jocul preferat al multor proprietari de media din România ultimilor ani este evaziunea la umbra audienței. Campionul de neegalat este, desigur, Adrian Sârbu. Succesul de acum și dintotdeauna al PRO TV se datorează și faptului că, în repetate rânduri, datoriile firmelor înființate de Sârbu au fost pur și simplu șterse. Să te tot dezvolți, să tot cumperi formate și filme pe care alții nu și le permit, știind că nu plătești nimic statului, ci doar oferi, în momentele-cheie, promovare unui premier, unui ministru, unui partid aflat la guvernare.
Iar dacă Adrian Sârbu, care este – nu-i așa – un exemplu pentru întreaga industrie, a reușit, de ce n-ar reuși și alții? De ce o televiziune de știri și-ar mai respecta oamenii, plătindu-le dările către stat? De ce nu și-ar lăsa acești apostoli a
