Rogaci Cerchez, băiatul de 12 ani, din Mangalia, diagnosticat cu o teribilă maladie, limfom malign non Hodgkin presacral, continuă lupta cu boala. La jumătatea acestei luni va începe o nouă cură de citostatice, urmată de alte analize. Între timp, a început şi şcoala, clasa a VI-a, dar, cu ritmul pe care-l are în sânge, nu uită să bată la darabane improvizate, marea lui pasiune.
Rogaci Cerchez - sau Rogaci Turcu’, aşa cum îi place să-i spunem când vorbim la telefon - îşi trăieşte în continuare copilăria, aşa cum poate arăta ea când ai o tumoră malignă, precum limfomul non Hodgkin.
Se bucură, între două vizite la spitalul din Bucureşti, de atmosfera de acasă, de familie, de prietenii de joacă, dar şi de colegii pe care i-a regăsit acum, când a reînceput şcoala. Aşa cum se bucură de telefonul pe care l-a primit cadou de la noi, când l-am întâlnit prima oară. Şi când, cu aer bosumflat, ne spusese că de Paşte primise cadou o jucărie. “Dar ce, eu mai am vârstă de jucării? Eu îmi doream un telefon mobil”.
Şi întâmplarea a făcut ca dorinţa să i se împlinească pe loc. Acum, Rogaci încă visează la o darabană adevărată, pe care să-şi exerseze talentul de percuţionist şi de viitor mare artist, aşa cum ar vrea să ajungă. Dar şi mai mult ar vrea să scape de boala asta păcătoasă, de spitale, de curele cu citostatice. Iar mama să nu-şi mai facă atâtea griji cu banii necesari pentru toate drumurile şi analizele şi, uneori, medicamentele indispensabile.
De aceea, chiar şi când mai bate vreun ritm, în cine ştie ce “tobă” improvizată, se gândeşte cât de bine ar fi dacă vreun om cu suflet bun l-ar mai ajuta şi pe el, măcar din când în când. El n-are ce să ofere în schimb: doar un ritm bătut cu suflet într-o darabană imaginară. Şi-un telefon, uneori, în care să spună: “Sunt Rogaci Turcu’! Sunt bine-sănătos! Mulţumesc pentru tot!”. Trimite ACUM un sms la 8828 şi donează