Dotat cu o inteligenţă extraordinară, autor de asasinate politice şi “bucurându-se” de o reputaţie pătată de escapandele sale amoroase, prinţul Carol (viitorul rege Carol al II-lea al României), personalitate controversată a perioadei interbelice – şi-a petrecut o perioadă din viaţa sa la Bistriţa. Exilat în garnizoana de aici, ce-i drept....
Înainte de a deveni regele României, la aproape doi ani după ce s-a căsătorit pentru prima oară la Odessa, încălcând statutul casei regale, cu Ioana Maria Valentina Lambrino, (cunoscută sub numele de scenă “Zizi” Lambrino) – prinţul Carol a trecut o vreme şi prin Bistriţa, făcând ravagii printre fiicele saşilor bistriţeni.
În “Memoriile” sale, deputatul Victor Moldovan povestea că “în ziua de 4 ianuarie 1920, Iorga şi Vaida au venit la Bistriţa, pentru a-l vizita pe prinţul Carol, care se găsea exilat aici în garnizoană. Cu această ocazie au asistat şi la o slujbă în bisericuţa ortodoxă, o biată căsulie.”
Victor Moldovan pomeneşte şi de faptul că prinţul dezertase de pe front, în plin război, pentru a se căsători cu Zizi Lambrino.
Deputatul bistriţean îi atribuie prinţului Carol o frază “vizionară” în acea epocă: “El spunea: “Ştiu bine că, în 20 de ani România, ca toate celelalte ţări, va fi republică, de ce să fiu împiedicat atunci să trăiesc cum vreau?”
L-am auzit eu însumi cu ocazia unei defilări exprimându-şi părerea că viitorul va fi al socialiştilor” scrie Victor Moldovan, adăugând că în cercurile Palatului circula părerea că influenţa femeilor asupra prinţului erau socotite “un caz patologic.”
Se pare că prinţul s-a integrat perfect în comunitatea bistriţeană. Nu doar că şi-a arborat steagul regal pe locuinţa din Bistriţa, dar s-a implicat activ şi în balurile şi sindrofiile din oraş.
“Încă la data de 13 noiembrie 1919 se instalează Regimentul Vânători de Munte în noua garnizoan
