Guvernul a iniţiat negocieri cu o ambasadă pentru închirierea Vilei Dante din Bucureşti, pentru o chirie lunară calculată la peste 20.000 euro, a anunţat premierul Victor Ponta.
"Am evaluat cât ar costa chiria lunară pe care RA-APPS doreşte să o încaseze - e vorba de o chirie semnificativă, pentru că, totuşi, e o vilă în zona zero a Bucureştiului - şi avem deja negocieri cu una dintre ambasade pentru a o închiria, iar statul român, Guvernul şi bugetul ţării să beneficieze de chiria lunară în urma acele vile", a spus Ponta la Antena 3.
În vara anului trecut, în contextul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, premierul Victor Ponta a susţinut că are date că Vila Dante a fost pregătită, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.
Informaţia a fost negată de preşedintele Traian Băsescu.
El a declarat că folosea piscina de la vila Dante, ultima oară când a făcut-o fiind înainte de suspendarea sa, în 2012. El a adăugat că nu a cerut niciodată ca imobilul să-i fie pregătit pentru folosinţă.
"Înainte de suspendare am fost la piscina de la vila Dante. N-am cerut nici eu, nici administraţia prezidenţială să mi se pregătească o vilă. Eu, de când am făcut operaţia la spate, acolo înot, că e gard în gard cu mine", a spus Băsescu, precizând că piscina este separată de imobilul pentru locuit.
Premierul Ponta a organizat în 2012 o vizită de presă ad-hoc la vila respectivă, precum şi o zi a porţilor deschise, în care cetăţenii au putut să viziteze vila de protocol.
Vila Dante are o suprafaţă construită de 1.387 metri pătraţi şi un teren aferent de 5.128 metri pătraţi, fiind dotată cu piscină şi sală de fitnes şi având ieşire spre lacul Herăstrău. Ea se numără printre "perlele coroanei" RA-APPS, stabilite de premierul Victor Ponta.
Va