Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Dumnezeu e mare" a scos CFR Cluj din mediocritate. Numele atacantului care a marcat de trei ori are conotaţii divine

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

După un început de sezon dezamăgitor, care a dus la demiterea antrenorului Mircea Rednic, CFR Cluj dă semne de redresare şi a surclasat cu 7-2 Oţelul Galaţi.

Acest scor nu se mai înregistrase din 1990, când Dinamo a zdrobit-o pe U Cluj, însă ultima echipă care a marcat şapte goluri într-un meci este Rapid, victima giuleştenilor fiind Victoria Brăneşti, care a pierdut cu 7-1. CFR n-a mai înscris şapte goluri din 2003, când activa în liga secundă şi a bătut cu 7-0 pe FC Baia Mare şi cu 10-0 pe Minaur Zlatna.

Deşi primul gol al meciului a fost înscris de Maah, dintr-un ofsaid pe trei metri, CFR a fost net superioară adversarei şi a avut în atacantul Chuka Ogbu vârful pe care-l căuta de mult timp. Nigerianul de 23 de ani a punctat de trei ori şi a ajuns la cota 4 în acest sezon, în care a jucat doar 5 meciuri. Ogbu a venit destul de târziu la echipă, Rednic insistând pentru transferul său. Puriul îl ştia din Belgia, unde Chuka a jucat în ultimele două sezoane, la Leuven. Înainte de a ajunge în Belgia, Ogbu a evoluat în Qatar. În limba sa maternă, Chuka înseamnă „Dumnezeu e mare”, iar nigerianul este foarte mândru de asta.

Fotbalistul a acceptat să vină la CFR pentru că ştia valoarea echipei. „Am văzut meciul cu Manchester United, din Liga Campionilor şi mi-am dat seama că e o echipă mare, la care pot creşte. M-am sfătuit cu familia şi am ajuns la concluzia că asta e cea mai bună variantă. Tatăl meu a fost fotbalist şi el m-a sprijinit întotdeauna în carieră, atât financiar, cât şi moral”, a povestit Ogbu, despre care clujenii cred că va fi noul Lacina Traore, ivorianul adus gratis şi vândut apoi pe 4 milioane de euro la Kuban Krasnodar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Nicușor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Mediafax acum 27 minute
„Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul simbolic al temerarilor zborului. Este un moment potrivit să ne manifestăm respectul și recunoștința față de înt

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 51 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°