Şoferul nu a acordat prioritate şi a fost izbit în plin de o autoutilitară
Imprudenţa l-a costat scump pe un tânăr de 25 de ani din Poşta Câlnău, dar şi pe doi pasageri care se aflau în maşina pe care acesta o conducea, aceştia ajungând la spital în urma unui accident grav de circulaţie produs pe fondul neasigurării şi neacordării de prioritate.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 6.00, pe raza comunei Mărăcineni, în momentul în care şoferul şi însoţitorii săi plecau spre casă cu maşina, ieşind dintr-o parcare aflată pe marginea DN 2 E 85. În momentul în care a pătruns cu maşina pe drumul european, şoferul nu s-a asigurat şi astfel nu a zărit o autoutilitară care se apropia dinspre Râmnicu Sărat şi căreia ar fi trebuit să îi acorde prioritate.
A pătruns pe carosabil şi a tăiat calea autoutilitarei, luându-l prin surprindere pe vrânceanul de 28 de ani care se afla la volan. Acesta nu a putut evita impactul şi a lovit în plin autoturismul, în urma impactului acesta fiind proiectat într-un stâlp aflat în apropiere. Şocurile celor două lovituri puternice au fost din plin resimţite de ocupanţii autoturismului, şoferul şi doi pasageri fiind răniţi.
Victimele au fost transportate la spital, în timp ce poliţiştii deplasaţi la faţa locului au demarat cercetările, stabilind că vinovat de producerea accidentului este şoferul autoturismului, care nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate în momentul în care a pătruns pe drumul european. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Şoferul nu a acordat prioritate şi a fost izbit în plin de o autoutilitară
Imprudenţa l-a costat scump pe un tânăr de 25 de ani din Poşta Câlnău, dar şi pe doi pasageri care se aflau în maşina pe care acesta o conducea, aceştia ajungând la spital în urma unui accident grav de circulaţie produs pe fondul neasigurării şi