Au protestele lideri? Dacă da, în ce măsură sunt aceştia credibili? Se poate naşte o mişcare politică din protestele din stradă, capabilă să înlocuiască actuala clasă politică, decredibilizată şi compromisă total? Sunt mişcările civice ale acestei toamne româneşti de stânga sau de dreapta? E o lungă listă de întrebări legitime care îşi caută răspuns. În acelaşi timp însă, nu pot să nu observ tentativele unei părţi a presei (şi a politicienilor) de a se folosi de aceste întrebări legitime pentru diviza sau decredibiliza protestatarii. Cea mai recentă diversiune a fost cea cu DNA-ul (mai exact cu protestul de la DNA). Să-mi fie cu iertare, dar dacă manifestanţii care luptă împotriva proiectului minier de la Roşia Montană ar fi ajuns în faţa sediului instituţiei ar fi avut toate motivele să strige împotriva DNA. Nu pentru că România nu ar avea nevoie de justiţie, ci pentru că, la modul punctual, în Afacerea Roşia Montană, DNA s-a comportat şi se comportă lamentabil. Există un dosar peste care se aşterne praful de peste 10 ani. Legat de modul în care zăcămintele de aur din Apuseni au fost date pe mâna unui aventurier cules din reţelele de traficanţi de droguri din Australia. Şi de modul în care a ajuns să fie listate la Bursa din Vancouver resursele minerale ale Roşiei Montana, înainte de a exista un acord din partea statului român.

Hotărârile judecătoreşti definitive, prin care au fost anulate certificatele de urbanism, certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic şi Planul Urbanistic General (PUG) al Roşiei Montana, au fost încălcate de Consiliile Local şi Judeţean şi de Ministerul Culturii. Instituţii publice care au eliberat acte menite să le înlocuiască pe cele anulate definitiv de judecători. Modul în care a fost posibil acest lucru ar fi trebuit să intre în atenţia DNA. La fel cum tot de competenţa DNA sunt numeroase afaceri al