Noile reguli privind insolvenţa au fost publicate în Monitorul Oficial, dar sunt valabile din 25 octombrie şi vor fi aplicate inclusiv procedurilor aflate în prezent în derulare, cu excepţia prevederilor privind insolvenţa grupului de societăţi, unde vor fi aplicate doar cererilor introduse după această dată.
Guvernul spune că noua ordonanţă era necesară însănătoşirii mediului economic mai ales că, se mai precizează în Ordonanţă, actuala legislaţie privind insolvenţa nu a ajutat la dezvoltarea „unor planuri de reorganizare reală”, ci, dimpotrivă, a furnizat „mijloace de tergiversare a momentului intrării în faliment pentru afaceri cu şanse minimale de redresare”.
Insolvenţa debitorului – reprezentând insuficienţa fondurilor pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile – se prezumă atunci când acesta nu a plătit datoria faţă de creditor după 60 de zile de la scadenţă, nu după 90 zile ca în prezent. În acelaşi timp, este menţinut articolul care stabileşte că insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. Pentru for- mularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă se introduce o valoare-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.
În acelaşi timp, planul de reorganizare va putea fi propus de către debitor, cu aprobarea AGA, dacă pro- cedura a fost declanşată de acesta, de către administratorul judiciar sau de unul sau mai mulţi creditori deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor. Nu va putea propune un plan de organizare acel debitor care a mai apelat la procedura insolvenţei în ultimii cinci ani. Executarea planului de reorganizare este propusă să fie realizată pe o perioadă de un an, putând fi prelungită cu până la 12 luni,