Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soferii care nu-si vor plati amenzile risca sa ramana fara permis, dupa noul cod rutier

Publicat in Vremea Noua, marți 8 octombrie 2013 ·

Banii încasați din amenzile aplicate pentru încălcarea normelor rutiere vor intra într-un cont unic la Trezorerie, după care vor fi transferați primăriilor, a declarat luni premierul Victor Ponta.

Victor Ponta a declarat că miercurea trecută, când Executivul a amânat adoptarea Codului rutier, au fost descoperite “niște hibe”, dar a discutat luni toate aspectele cu ministrul de Interne, Radu Stroe.

“Facem un cont unic de amenzi la Trezorerie, în sensul în care plătești amenda — fie că o plătești la Zalău, fie la Constanța, fie la Timișoara — banii intră într-un singur cont al Trezoreriei, după aceea se duc la primării”, a detaliat Victor Ponta la A3.

El a explicat că Poliția va putea verifica dacă amenzile au fost achitate în contul de la Trezorerie și, în caz de neplată în termen de 30 de zile, va trimite înștiințare și va suspenda permisul până la plata contravenției.

“Și vă garantez eu că oamenii o să plătească. Așa se întâmplă în America, așa se întâmplă în Europa”, a adăugat premierul.

El a precizat că perioada de suspendare a permisului de conducere va fi prelungită până la doi ani pentru patru încălcări grave: trecerea ilegală la nivel de cale ferată, mersul pe contrasens, pentru consumul de alcool și pentru depășirea cu peste 50 de kilometri a vitezei legale.

Banii încasați din amenzile aplicate pentru încălcarea normelor rutiere vor intra într-un cont unic la Trezorerie, după care vor fi transferați primăriilor, a declarat luni premierul Victor Ponta.

Victor Ponta a declarat că miercurea trecută, când Executivul a amânat adoptarea Codului rutier, au fost descoperite “niște hibe”, dar a discutat luni toate aspectele cu ministrul de Interne, Radu Stroe.

“Facem un cont unic de amenzi la Trezorerie, în sensul în care plătești amenda — fie că o plătești la Zalău, fie la Constanța, fie la Timișoara — banii intră într-un

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 41 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 57 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 53 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°