În ultima perioadă văd tot mai mulţi jurnalişti care, în loc să-şi facă meseria pentru care sunt plătiţi, au devenit militanţi, ba ai societăţii civile, ba ai câinilor fără stăpân, ba ai Roşiei Montane, ba ai unor partide politice. Nu intenţionez să intru în polemici cu colegii mei, nici pe plan local, nici pe plan naţional. Consider, însă, că este nevoie de o clarificare a acestor aspecte, pentru a-i ajuta pe cei care nu ştiu şi pe cei care nu înţeleg aceste lucruri, nu pornind de la părerile mele, ci de la cele scrise în manuale.

Dincolo de faptul că meseria de jurnalist presupune a avea şi a-ţi exprima opinii şi că jurnaliştii merg şi ei, la fel ca toţi cetăţenii, să voteze, în România, constat cu întristare că mulţi dintre colegii mei nu fac diferenţa între jurnalism şi militantism.

Nu înţeleg că opiniile trebuie exprimate în materiale de opinie şi în spaţii special concepute pentru acest lucru şi că jurnalismul nu este o meserie de opt ore pe zi, ci că, la nivel de comportament (cel puţin), jurnalistul trebuie să rămână jurnalist şi după ce îşi termină ziua de lucru.

Ca să fie şi mai clar, şi să nu creadă cineva că fac paradă cu opinii personale, haideţi să vedem ce spun alţii, cei de la care se presupune că am avea de învăţat. Să-l luăm ca exemplu pe Cezar Ion. În prezent este președintele Asociației Jurnaliștilor din România (AJR), are 16 ani de presă şi este director de producţie editorială la TVR.

spune președintele AJR.

Dacă Cezar Ion nu vă inspiră încredere, vă mai dau un citat, de această dată din David Randall:

spune Randall, în lucrarea „Jurnalistul Universal”.

Şi, pentru a fi şi mai clar, vine cu un exemplu grăitor:

(Noua etică profesională – Reguli generale – pagina 125).

În opinia mea, pentru un astfel de comportament nu există scuză şi nici nuanţe. Eşti jurnalist sau eşti militant. Nu poţi fi „un altfel d