Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspector şcolar decorat de Guvernul Franţei

Publicat in Ziarul de Roman, marți 8 octombrie 2013 ·

Inspectorul şcolar Cristina Grigori va primi distincţia “Palmes Académiques”, pentru promovarea limbii şi culturii franceze. Distincţia a fost acordată, cu opt ani în urmă, şi profesorului romaşcan Iulian Tătaru.

Inspectorul şcolar pentru limba franceză Cristina Grigori va fi decorată vineri, 11 octombrie, cu distincţia “Palmes Académiques”. Distincţia va fi acordată în numele guvernului francez de către Alain Ramette, directorul Institutului Francez Iaşi, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Piatra Neamţ. Această medalie recompensează meritele deosebite în domeniul educaţiei şi al promovării limbii şi culturii franceze.

“Sunt onorată de primirea acestei distincţii. Pentru mine, reprezintă încununarea tuturor activităţilor desfăşurate, atât cele de la catedră, cât şi cele desfăşurate în afara orelor de curs. Au fost activităţi prin care am promovat învăţarea limbii franceze, prin care am făcut cunoscute cultura şi civilizaţia românească în Franţa şi am iniţiat activităţi care au fost promovate, apoi, prin programele derulate de Ambasada Franţei. Cred că au contat, de asemenea, relaţiile culturale pe care le-am stabilit cu diferite comunităţi din Franţa, am fost vizitaţi de numeroase delegaţii din Franţa, de ansambluri artistice, care au stabilit legături strânse cu judeţul Neamţ şi, nu în ultimul rând, cred că au contat şi rezultatele obţinute în ultimul an de elevii din Neamţ la olimpiada naţională de limba franceză. Toate le-am făcut cu multă dedicare, cu voluntariat şi cu plăcere”, a spus inspectorul şcolar Cristina Grigori.

“Palmes académiques” reprezintă o decoraţie istorică, datând din 1808, instituită ca ordin din 1955 de Preşedintele Consiliului Edgar Faure, pentru a urma distincţiei de Ofiţer al Academiei creată de Napoleon I pentru a onora membrii eminenţi ai universităţii. Este cea mai veche d

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°