Noul Cod al Insolventei era necesar, mai ales dupa ce s-a dovedit ca Legea nr. 85/2006 privind reorganizarea societatilor comerciale a fost deturnate de la intentia de reglementare, devenind un instrument de ocolire si chiar de anulare a creantelor inscrise la masa credala, se arata intr-un comunicat al ANAF remis HotNews. "Prin noul cadru legal, sfera contribuabililor carora li se aplica principiile insolventei a fost extinsa si la regiile autonome, cunoscut fiind faptul ca exista situatii in care acestea pur si simplu acumuleaza datorii, iar masurile de executare silita si-au dovedit ineficienta", se mai arata in document.

Astfel, stiind ca pot beneficia de o prevedere legala care le permite sa ajusteze sau chiar sa anuleze creantele creditorilor, practica a consacrat doua situatii des intalnite in care debitorii de rea credinta actioneaza, dupa cum urmeaza:

planul de reorganizare se deruleaza pe o perioada de 3 ani, prevede achitarea tuturor creantelor, insa nu in transe egale, ci progresive, lasand ca ultima/ultimele transe sa fie cele mai insemnate din punctul de vedere al cuantumului acestora. Planul insa, nu este dus la bun sfarsit, odata cu inceperea obligatiei de a plati sume substantiale, debitoarea solicita intrarea in faliment, sau pur si simplu sisteaza plata transelor, creditorii fiind astfel obligati sa solicite intrarea in faliment. Dezavantajul unor astfel de metode este acela ca exista o perioada de timp, de regula aproape de 3 ani de zile, in care creditorii primesc sume nesemnificative, debitoarea continua sa-si desfasoare activitatea, fara insa a exista posibilitatea efectiva a reinsertiei acesteia in circuitul economic. Pur si simplu suntem in prezenta doar a unei amanari a falimentului si care, atrage dupa ea de cele mai multe ori falimentul si a unor creditori de buna credinta care au finantat activitatea unui debitor de rea cr