O echipă de fotbal old boys din Târgu-Mureş, alcătuită pe scheletul formaţiei Apollo Old Boys, a câştigat un turneu important, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Délegyháza, localitate aflată la 27 de kilometri de Budapesta. La turneu au participat formaţii de veterani din localităţile Délegyháza, Căpuşul Mare (Judeţul Cluj) şi Târgu-Mureş. Turneul a fost organizat de către fostul jucător târgumureşean al formaţiilor Constructorul şi Viitorul Prodcomplex, Nagy Zoltan, care de 20 de ani trăieşte în Ungaria. El a fost coleg la Viitorul şi la Délegyháza, din liga 3 cu Böjte Attila, unul dintre cei mai bun jucători ai formaţiei Apollo Old Boys, cei doi organizând întâlniri de două ori anual în cele două localităţi. Toate titlurile au venit la Târgu-Mureş În turenul de săptămâna trecută, în primul meci, Délegyháza a învins cu 4-2 echipa Căpuşul Mare, pe care târgumureşenii au surclasat-o cu 8-1. În al treilea meci, Délegyháza şi echipa din Târgu-Mureş au încheiat la egalitate, 1-1 şi, datorită golaverajului, mureşenii au câştigat turneul. Golul echipei mureşene a fost înscris de Szente Csaba, fost jucător la Electromureş, IRA si Gaz Metan, care a fructificat centrarea lui Eugen Cizmaş. În al treilea meci, portarul echipei din Târgu Mureş, Cristian Cociş a fost adevărat înger păzitor în poarta echipei sale, salvând formaţia de la câteva goluri gata făcute. Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat mureşanul Anton Turc, iar golgheter a fost Mike Eugen, fost jucător al juniorilor ASA şi Tiszakécske, din prima ligă a Ungariei. Componenta echipei din Târgu-Mureş: Cristian Cociş, Czimbalmos Ferenc-Attila (portari), Eugen Cizmaş, Lázár Domokos,Veress Iosif, Daróczi Ladislau, Tolvaj Iosif, Gábor Ákos, Ördögh Attila, Mike Eugen, Szente Csaba, Anton Turc, Böjte Attila şi dr. Alexandru Butiurcă, jucători de câmp.
O echipă de fotbal old boys din Târgu-Mureş,