Ambasadorul Marii Britanii în România a fost impresionat de ce a văzut la o firmă de IT din Cluj, în vizita sa de azi.
Ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, a vizzitat azi unul dintre cei mai importanți furnizori de software pentru pachete de beneficii pentru angajați din Marea Britanie, Thomson Benefits, ce are un sediu deschis în Cluj.
Vizita a avut loc la inițiativa Ambasadei Marii Britanii la București, după deschiderea Thomsons Academy de la sfârșitul lunii iulie 2013.
"Am fost impresionat de entuziasmul angajaților Thomsons din Cluj-Napoca", spune Harris, "și am fost încântat să aud că datorită Thomsons Academy, centrul global de formare și instruire al companiei, vor exista oameni din Londra, Singapore și California care vor vizita Clujul".
"Vedem în Cluj-Napoca un centru cheie al afacerilor noaste globale", spune directorul general al Thomson Online Benefits, "motiv pentru care am derulat o campanie de recrutare intensă încă de când am sosit aici anul trecut: vom dubla numărul personalului nostru din Cluj și planificăm să investim masiv în următorii trei ani, mai ales datorită prezenței Thomsons Academy care, în numai două luni de la lansarea sa, a găzduit deja mai mult de 40 de angajați din birourile globale Thomsons".
Biroul Thomsons din Cluj are în prezent 50 de angajați și plănuiește să se extindă la peste 100 în următorii trei ani.
Una dintre afacerile cu o rată de creștere deosebită în Marea Britanie, Thomsons ajută organizațiile globale să își maximizeze investițiile în programe de pensii și beneficii. Printre clienții Thomsons Online Benefits se numără companii precum Cisco, Microsoft, Samsung sau RBS.