Are municipiul Iaşi suficiente resurse şi voinţă de a-şi depăşi condiţia, exprimată în atât de binecunoscuta formulă, de „capitală culturală“ a României? Are acest oraş forţa de a juca un rol activ în viaţa economică a ţării şi nu numai?
Ziua de 27 august 2013, când s-au sărbătorit 22 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, a marcat un moment deosebit de important în evoluţia relaţiilor dintre România şi ţara de peste Prut. Este vorba despre inaugurarea lucrărilor la construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, un proiect a cărui finalizare (se prevede în decembrie 2013, dar probabil în februarie 2014) va avea un semnificativ impact pe plan economic, dar şi strategic.
Nu comentăm diatribele politice declanşate în jurul evenimentului respectiv, întrucât ele nu interesează aici, lupta politică în România ducându-se, aşa cum deja ne-am obişnuit, pe toate planurile şi cu tot „armamentul din dotare”. Ceea ce interesează (şi, sperăm, îi va interesa şi pe români, şi pe fraţii moldoveni, deopotrivă) este faptul că acest demers demonstrează că România îşi respectă angajamentele făcute către Republica Moldova (100 milioane de euro nerambursabili) şi participă la proiecte de anvergură, avantajoase pentru statul vecin.
Livrarea unei cantităţi de gaz Moldovei de către România va însemna, în primul rând, o reducere considerabilă a dependenţei statului vecin de gazul importat de la compania rusească Gazprom. Importanţa evenimentului la care ne referim nu a scăpat, în mod evident, vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, care, aflat în vizită la Chişinău, a ameninţat, în mod explicit cu represalii din partea Moscovei în cazul în care Republica Moldova va rămâne pe vectorul european şi va continua negocierile aferente parafării acordului de asociere cu Uniunea Europeană, eveniment programat pentru această toamnă, la Vilnius (Rogozin i-a atenţionat pe ofic