Pe 7 octombrie 1913, la fabrica Ford din Piquete, magnatul Henry Ford iniţia producţia de masă a celebrului Ford T pentru a putea satisface cererea crescândă. Realizarea liniei rulante de montaj a reprezentat începutul unei revoluţii industriale, urmată şi de altele, în plan social.
Se poate spune că Ford-ul “T” a fost cel mai important automobil care a existat vreodată. Henry Ford a avut ideea de a crea un automobil pentru americanii care nu-şi puteau permite maşinile din epocă. La 1 octombrie 1908 debuta comercial o maşină ce costa doar 850 $! A inventat apoi linia de fabricaţie care a permis reducerea timpului de lucru la un singur automobil de la 14 ore la 1,5 ore în prima fază! Fabricarea unui număr atât de mare de maşini a fost posibilă datorită aplicării, începând din 1913, principiilor producţiei în masă, Henry Ford inventând practic banda rulantă. În scurt timp, de pe liniile de montaj ieşea câte un Model T la fiecare 10 secunde.
Preocupat de ideea de a oferi maşina tuturor, Henry Ford a reuşit ca prin îmbunătăţiri continue de producţie să reducă preţul Ford-ului Model T de la 850 de dolari cât costa iniţial, la 316 de dolari în anul 1916 şi chiar până la 260 de dolari pentru modelul de bază al ultimei maşini vândute.
Prin majorarea salariului minim la 5$ pe zi, în 1914 când salariul mediu săptămânal al muncitorilor era mai mic decât atât, a iniţiat o revoluţie socială care a contribuit la creşterea clasei de mijloc în Statele Unite şi a atras cei mai buni muncitori din America. De altfel, în prima zi de la anunţul făcut de presă, s-au prezentat la poarta fabricii peste 10.000 de oameni! Un record incredibil şi la nivelul zilei de astăzi.
În acelaşi timp se poate spune că Model T a iniţiat revoluţia rurală datorită apropierii satelor de oraşe, contribuind la creşterea mobilităţii americanilor. Până atunci, mulţi americani nu se deplasau l