Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, a fost operată cu succes, marţi, la Buenos Aires, pentru neutralizarea unui hematom cerebral, anunţă purtătorul său de cuvânt.
"Operaţia s-a derulat în mod satisfăcător. Preşedintele este în salonul său. Are moralul bun", a declarat purtătorul de cuvânt, Alfredo Soccimarro.
"Hematomul subdural a fost drenat, intervenţia chirugicală fiind fără complicaţii", a comunicat clinica Fondation Favaloro, unde este internată Cristina Kirchner.
Preşedinţia Argentinei a anunţat sâmbătă că Cristina Kirchner a suferit pe 12 august un traumatism cranian, după o cădere, investigaţiile medicale evidenţiind un hematom cerebral.
Cristina Kirchner, în vârstă de 60 de ani, este spitalizată la clinica Fondation Favaloro din Buenos Aires.
Preşedinţia nu a oferit detalii despre circumstanţele în care Kirchner s-a lovit la cap. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »