Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violeta Luca, Flanco: Sunt considerată "a dracu’ " deoarece am schimbat 500 din 800 de oameni şi cer imposibilul de la angajaţi

Publicat in Ziarul Financiar, marți 8 octombrie 2013 ·

Violeta Luca, directorul executiv al reţelei de electronice şi electrocasnice Flanco, spune că retailerii ar trebui să fie mai atenţi la felul în care angajaţii îi aşteaptă pe clienţi în magazine şi să se asigure că aceştia salută, zâmbesc, nu stau cu spatele şi nu mestecă gumă şi sunt în stare să spună “îmi pare rău, am greşit”, dacă este cazul.

“Sunt considerată deoarece am schimbat 500 din 800 de angajaţi în ultimii ani. Sunt oameni care nu vor să vină să lucreze în Flanco deoarece este aici o care cere imposibilul de la angajaţi. Pot spune în schimb că eram pe ultimul loc în industrie la recomandări din partea clienţilor, iar acum suntem pe primul loc. Anul trecut vânzările au crescut cu 25%, iar anul acesta vor creşte cu 15%. Totodată, factura medie este cu 30% mai mare decât la concurenţă”, a declarat Luca în cadrul evenimentului “Eficienţa operaţională în retail” organizat de revista BUSINESS Magazin.

Luca a mai declarat că profilul consumatorilor era asemănător înainte de criză cu cel al câinilor, care sunt loiali şi te urmează chiar şi atunci când greşeşti, iar în prezent comportamentul lor este mai asemănător cu cel al pisicilor, care sunt imprevizibile, astfel că azi te pot plăcea, dar mâine nu.

Flanco a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 137 mil. euro, iar anul acesta rulajul s-ar putea ridica la aproximativ 157 mil. euro.

Violeta Luca, directorul executiv al reţelei de electronice şi electrocasnice Flanco, spune că retailerii ar trebui să fie mai atenţi la felul în care angajaţii îi aşteaptă pe clienţi în magazine şi să se asigure că aceştia salută, zâmbesc, nu stau cu spatele şi nu mestecă gumă şi sunt în stare să spună “îmi pare rău, am greşit”, dacă este cazul.

“Sunt considerată deoarece am schimbat 500 din 800 de angajaţi în ultimii ani. Sunt oameni care nu vor să vină să lucr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°