Ministerul de Justiţie a dat aviz negativ proiectului pentru prelungirea termenului de privatizare a companiei CFR Marfă, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Ministerul Transporturilor a postat pe site, zilele trecute, un proiect care modifică termenul limită pentru finalizarea procedurii de privatizare, de la 13 octombrie la 20 decembrie 2013.
"Având în vedere obligaţia cumpărătorului de a notifica prompt, după semnarea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, Consiliul Concurenţei şi/sau alte autorităţi de concurenţă competente cu privire la tranzacţie, conform prevederilor Legii nr. 21/1996, dacă finalizarea nu a avut loc până la data de 20 decembrie 2013, contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei", precizează modificarea din textul documentului.
Hotărârea de Guvern actuală, care a intrat în vigoare la data de 14 august, precizează că tranzacţia va fi încheiată în momentul în care vor fi îndeplinite mai multe condiţii, printre care şi emiterea avizului de către Consiliul Concurenţei. În acelaşi timp, însă, Hotărârea impune un termen, subliniind că, dacă finalizarea procesului nu are loc într-o perioadă de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare, contractul de privatizare se desfiinţează de plin drept.
Amintim că, înainte să fie aprobată de Guvern, prezenta reglementare, care vizează, practic, că omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul GFR, care a câştigat licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile CFR Marfă, trebuie să depună toţi banii până pe data de 13 octombrie, prevedea că plata integrală a tranzacţiei va trebui efectuată după emiterea avizului de către Consiliul Concurenţei.
Ministerul Justiţiei nu a avizat, însă, nici atunci respectivul proiect de lege, acesta fiind promovat de Ex