Primarul oraşului-staţiune Sângeorz Băi, social-democratul Roland Venig ne-a confirmat faptul că Executivul de la Bucureşti a deblocat suma de 3,3 milioane de lei pentru acoperirea unor nevoi urgente ale primăriei, dar la un minus de 110 mii de lei şi cu dobânzile aferente rămase de onorat. „ E o poveste lungă cu aceşti bani, dar, noi vom începe să plătim salariile, ceea ce e foarte bine, însă problemele noastre sunt departe de-a fi rezolvate”, ne-a spus primarul Roland Venig. -AA+A
Primăria oraşului Sângeorz Băi primeşte o gură de aer de la Guvern Cu toate acestea, primarul Roland Venig continuă procesele intentate statutului şi cere 1 milion de lei despăgubiri materiale Ce s-a întâmplat la Sângeorz Băi?
Reamintim faptul că investiţiile din oraşul-staţiune au fost blocate în acest an, după acea corecţie financiară aplicată proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivităţii Regiunii Nord-Vest (Turda – Sângeorz-Băi), cofinanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
„În acest an, aici nu s-a întâmplat nimic. Am renunţat la toate evenimentele culturale mai importante şi ne-am axat pe iluminat public, salarii, indemnizaţiile persoanelor cu handicap. (…) La primărie, avem restanţe la două salarii şi, dacă ne ajută Dumnezeu, vom avea şi la al treilea”, spunea într-o emisiune la AS TV Roland Venig.
El a explicat în emisiunea „Oglinzi paralele” că blocajul a intervenit din cauza unei corecţii financiare aplicate în baza Ordonanţei 66/2011- prevenirea, constatarea şi sanctionarea neregulilor la obţinerea şi utilizarea fondurilor europene: „ După aceea, Guvernul actual a emis o altă ordonanţă, 14/17 iulie 2013, prin care se angajează să plătească de la bugetul de stat toate acele corecţii privind neconformităţile la programele europene”, spunea edilul de la Sângeorz Băi.
Potrivit celor spuse de Rol