Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Scorţoasa au fost sesizaţi de către un localnic cu privire la faptul că Ionescu Ecaterina, concubina sa de 45 de ani, a plecat de la domiciliu împreună cu fiul lor în vârstă de 8 ani în municipiul Buzău în ziua de 11 septembrie şi nu a mai revenit la domiciliu. Femeia obişnuia să plece de la domiciliu şi să se întoarcă după câteva zile. Imediat după primirea sesizării, au fost declanşate activităţile specifice unor astfel de situaţii, la faţa locului deplasându-se echipa operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Poliţiştii au stabilit că Ionescu Ecaterina a fost văzută ultima dată pe raza municipiului Buzău în ziua de 13 septembrie, împreună cu fiul său. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul de Investigaţii Criminale continuă cercetările în vederea găsirii femeii. Femeia are1,55 m. înălţime, constituţie normală, faţă ovală, ochi căprui, păr drept lung, şaten, în timp ce semnalmentele copilului sunt: un metru înălţime, slab, ochi căprui, păr drept tuns scurt. La data dispariţiei, femeia era îmbrăcată cu pantaloni trei sferturi de culoare albastră, tricou de culoare neagră şi era încălţată cu papuci, iar minorul era îmbrăcat cu pantaloni trei sferturi de culoare albastră, tricou de culoare bej şi era încălţat cu pantofi sport de culoare neagră. Persoanele care deţin informaţii ce pot ajuta la găsirea femeii sunt rugate să contacteze imediat cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112.●
Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Scorţoasa au fost sesizaţi de către un localnic cu privire la faptul că Ionescu Ecaterina, concubina sa de 45 de ani, a plecat de la domiciliu împreună cu fiul lor în vârstă de 8 ani în municipiul Buzău în ziua de 11 septembrie şi nu a mai revenit la domi