Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste antiguvernamentale în România în apărarea justiţiei

Publicat in Radio Europa Libera, marți 8 octombrie 2013 ·

Este surprinzătoare coalizarea actualului prim-ministru, Victor Ponta, cu subordonatul său acuzat de fraudarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu.

În România a avut loc ieri o rară demonstrație de stradă în favoarea independenței justiției, venită după demiterea, considerată de mulți abuzivă, a unor procurori anticorupție.

„Ponta nu uita, justiția nu e a ta!” a fost unul dintre sloganurile celor care au manifestat în fața Direcției Naționale Anticorupție și care s-au mobilizat prin intermediul rețelelor virtuale de socializare. Este primul protest de apărare a independenței Justiției, care are loc în stradă, după ce premierul român, Victor Ponta a întrebat retoric într-o intervenție televizată „de ce trebuie să-i ținem pe toți (procurorii) băsiști” în funcții. Șeful guvernului de la București sugera în acest fel că el poate decide dacă un procuror șef poate sau nu să rămână în funcție. Era vorba despre hotărârea procurorului general de a-i înlocui pe Lucian Papici, șef la Secția I a Direcției Naționale Anticorupție și a adjunctei acestuia, Mariana Alexandru, care fuseseră delegați cu doar o săptămână înainte în aceste funcții.

Cei doi au fost înlocuiți după ce au încheiat dosarul vicepremierului socialist Liviu Dragnea cu propunerea de trimitere în judecată pentru că și-ar fi folosit autoritatea și influența pentru a obține prin orice mijloace o prezență de 60 la sută la scrutinul de demitere a președintelui Traian Băsescu din vara trecută. Dosarul a fost înaintat Codruței Kovesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție, care astăzi l-a trimis mai departe Înaltei Curți de Casație și Justiție. Premierul Victor Ponta a declarat deja că ar fi vorba despre „un dosar politic” și că nu ar exista niciun fel de probe. Dar procurorii anticorupție i-au acuzat în același caz și pe 50 de președinți și membri ai unor secții de votare

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°