Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AdePlast dă asigurări că îşi va respecta promisiunile asumate în prospectul de listare

Publicat in Bursa, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Banii strânşi de pe piaţa de capital din oferta de listare a AdePlast vor merge către investiţia în fabrica de vată bazaltică, aşa cum şi-a asumat compania în prospect, "pentru că toate obiectivele declarate ale AdePlast din fiecare an au fost realizate", potrivit reprezentanţilor companiei.

Aceştia răspund astfel unor sus¬piciuni din piaţă, potrivit cărora AdePlast ar fi supraîndatorată, iar banii din ofertă ar fi, de fapt, destinaţi returnării creditelor, în special către banca UniCredit Ţiriac.

Reprezentanţii AdePlast ne-au declarat: "În ultimii trei ani, avem şase fabrici puse în funcţiune şi orice persoană care doreşte să devină investitor se poate prezenta la poarta oricărei fabrici să o viziteze. AdePlast este o firmă care are permanent porţile deschise.

Banii vor avea exact destinaţia declarată, având în vedere că pentru fabrica de vată bazaltică este un business plan elaborat şi aprobat la nivelul companiei. Mai mult, AdePlast a depus acest business plan şi în documentaţia pentru un ajutor de stat, care va fi destinat tot pentru această dezvoltare".

* Plângeri faţă de produsele exportate în Ungaria

AdePlast recunoaşte că, în momentul în care a intrat pe piaţa maghiară, alţi producători i-au făcut reclamaţii privind neconformitatea produselor. "S-au făcut o serie întreagă de reclamaţii de către alţi producători, deoarece AdePlast este un competitor puternic, prezenţa sa fiind resimţită imediat pe piaţă. Aceste reclamaţii nu au oprit şi nu vor opri vânzările pe Ungaria", potrivit reprezentanţilor companiei.

Faptul că AdePlast va putea acorda dividende acţionarilor numai dacă îşi respectă clauzele din contractele cu UniCredit, de unde are credite de milioane de euro, a ridicat alte suspiciuni.

Potrivit AdePlast, însă, relaţia sa cu banca este foarte bună şi nu există probleme.

Pe lângă faptul că societatea a înch

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 42 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanţelor anunţă că noul şef al ANAF a schimbat 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti / Nazare: Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 32 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°