De aproape un deceniu s-au introdus si in Romania metode cantitative de evaluare a prestatiei in cercetarea stiintifica. Revistele si editurile sunt, fiecare, cotate si ierarhizate, iar performantele autorilor sunt evaluate dupa efectivul de lucrari, locul in care au fost publicate, citari si alte criterii de acest fel.

Sistemul a aparut in SUA, in contextul in care s-a trecut la noi organizari universitare - „universitatea antreprenoriala" si „universitatea de cercetare stiintifica (research university)" - pe fondul chestionarii competitivitatii si al trecerii la un nou management. China a contribuit la universalizarea sistemului elaborand „clasificarea Shanghai" a universitatilor, in vederea fundamentarii politicii de avansare rapida a universitatilor chineze printre cele mai performante din lume. Uniunea Europeana nu s-a putut sustrage tendintei, in pofida numeroaselor voci ce pretind elaborarea unui sistem propriu, european de evaluare a prestatiei in cercetarea stiintifica din universitati si institute. In fiecare dintre tari se cauta evaluarea cu ajutorul metodelor cantitative si aproape in fiecare universitate europeana importanta intalnim astazi un soi de exasperare vis-a-vis de birocratia pe care sistemul o aduce cu sine.

Provenit din SUA si raspindit cu ajutorul Chinei, sistemul se aplica mecanic in multe tari, ignorandu-se doua aspecte fundamentale. Pe de o parte, piete universitare atat de uriase precum cea americana si cea chineza au totdeauna capacitatea de a corecta in mod natural unilateralitatile fatale ale unui sistem de evaluare, oricare ar fi. Celelalte tari nu au aceasta piata si nici nu pot face corectia in mod natural. Pe de alta parte, sensul sistemului in SUA si China este acela de a stimula cercetarea stiintifica cu consecinte tehnologice, inainte de toate, incat nu este vorba neaparat de evaluarea cercetarii in intreaga ei di