În noaptea de 4/5.10.2013, de la locuinţa aflată în construcţie aparţinând lui Daniel S., de 26 de ani, din comuna Bogdăneşti, persoane necunoscute au sustras 50 foi tablă, cu ajutorul unei autoutilitare, găsite ulterior de poliţişti abandonată în curtea locuinţei lui Vasile A., din comuna Fântâna Mare. A fost recuperată şi marfa sustrasă, în valoare totală de 12.000 lei, informează poliţia judeţului.
În urma verificărilor, s-a stabilit că autor al furtului este Ionuţ C., de 30 de ani, din judeţul Botoşani, care este şi proprietarul autoutilitarei cu care s-a comis furtul. Astfel, în sarcina acestuia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, cu permisul suspendat.
În baza probatoriului, faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, el urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu propunere de arestare preventivă. Cel în cauză a fost introdus în arestul IPJ Suceava.