La Muzeul Naţional de Artă, nouă meşteri lucrează cu precizie de chirurg la restaurarea operelor de artă. Unele pânze şi sculpturi revin în sălile de expoziţii într-o lună, altele chiar şi într-un an.

Pornim în lumea restauratorilor ghidaţi de Elena Grigoraşenco, care lucrează de peste trei decenii la reanimarea picturilor şi icoanelor. „Chiar şi icoanele care sunt obiecte spirituale sunt supuse influenţei timpului“, spune şefa centrului de restaurare de la Muzeul Naţional de Artă. Prin mâinile ei au trecut sute de lucrări, unele cu istorii inedite. Câţiva ani în urmă, Elena Grigoraşenco se ocupa cu restaurarea unei icoane când, prin fisurile primului strat de vopsea, a descoperit chipul de pe o icoană aflată dedesubt. „În cazuri de acestea, foarte rare de altfel, executăm o procedură numită sondare. Cu bisturiul facem o tăietură de un centimetru pătrat şi cercetăm stratul inferior. Cu nişte aparate mai performante, am fi putut face cercetări fără a deteriora pânza“, recunoaşte femeia.

RESTAURAREA, ASEMENEA MEDICINEI

Pe masa de sticlă iluminată, Elena Grigoraşenco ne arată fotografiile lucrărilor restaurate. „Documentăm în ce stare a venit lucrarea, până la cele mai mici detalii“, adaugă specialista. Chiar dacă multe tablouri sau icoane vin în stare deplorabilă, niciun restaurator nu are voie să intervină în conceptul original. De asemenea, în pictură, partea reconstruită trebuie să fie cu câteva nuanţe mai deschisă pentru ca vizitatorul să poată deosebi unde este mâna artistului şi unde e cea a restauratorului. Femeia recunoaşte că munca ei este foarte delicată şi seamănă cu cea a medicului. „«Să nu dăunezi», acesta este crezul nostru“, afirmă lucrătoarea muzeului.

„HÂRTIA POATE SUPORTA FOARTE MULTE“

„Noi renovăm nu opera de artă, ci tehnica în care aceasta este executată“, o completează pe colega ei Svetlana Chiriac, din secţia de rest