Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că în scurt timp viitoarele mămici din Craiova vor naşte în condiţii decente, în cadrul Maternităţii de la Spitalul Municipial Filantropia.
Maternitatea de la Spitalul Municipal Filantropia va fi gata până la finalul acestui an. Edilul şef al urbei, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că lucrările de reabilitare la maternitate se apropie de sfârşit, urmând ca recepţia să fie făcută în scurt timp. Pentru acest proiect municipalitatea a pus la bătaie mai bine de 37 de miliarde de lei, bani veniţi din bugetul propriu, la care s-au mai adăugat sponsorizări într-un procent de 1 %.
Lucrările de reabilitare atât pe exterior, cât şi pe interior fiind aproape gata, proiectul extindinzându-se acum la parcare.
“Noi suntem foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplă acolo. Se lucrează acum la parcare şi vrem ca Maternitatea să fie pregătită întru-totul până la sfârşitul acestui an. Am primit şi sponsorizări, dar într-o sumă foarte, foarte mică, cred că nici măcar de 1% din ce s-a investit până acum şi urmează să se mai investească până la finalul acestui an. Dar le mulţumim foarte mult sponsorilor pentru că au făcut, până la urmă, un serviciu comunităţii”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.
Veştile bune însă nu se opresc aici, conform statisticilor, edilul şef al urbei a anunţat că şi numărul de viitoare mămici care beneficiază de servicii medicale în cadrul Maternităţii de la Spitalul Municipal Filantropia a crescut.
“Vestea bună este că a crescut numărul doamnelor care vin să nască acolo, a ajuns la aproximativ 350. Este foarte bine pentru noi, înseamnă că au încredere în serviciile medicale pe care le oferă Spitalul „Filantropia” şi eu îmi doresc ca femeile din Craiova să poată să nască în condiţii decente”, a adăugat Lia Olguţa Vasilescu.
În această săptămâna, primarul Lia Olguţa Vasiles