Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, a dorit să intervină telefonic în cadrul emisiunii Sinteza Zilei pentru a face o precizare referitoare la Vila Dante, cu toate că celebra vilă de protocol nu făcea subiectul ediţiei de marţi seară a emisiunii realizate de Mihai Gâdea.
Din acest motiv, invitaţii emisiunii Sinteza Zilei au presupus că Bogdan Oprea a greşit emisiunea.
Bogdan Oprea a precizat că Vila Dante nu aparţine şi nu a fost dată în folosinţă preşedintelui României.
Într-o a doua intervenţie telefonică, Bogdan Oprea a menţionat că precizările sale făceau referire la un subiect discutat în cadrul unei alte emisiuni a postului Antena 3.
Citeşte mai multe despre: Sinteza Zilei bogdan oprea mihai gadea Adrian Ursu sinteza zilei mihai gadea Traian Basescu vila dante