Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi tineri băuţi şi fără permise au intrat cu maşina într-un abator, fugind apoi de la faţa locului

Publicat in Gandul, marți 8 octombrie 2013 ·

Doi tineri băuţi şi fără permise de conducere au intrat cu o maşină, pe care au condus-o pe rând, într-un abator din municipiul Vaslui, după care au fugit de la locul accidentului, fiind găsiţi ulterior de către poliţişti în apropierea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Potrivit Poliţiei Judeţene Vaslui, cei doi tineri, de 19 şi 23 de ani, au luat maşina mamei unuia dintre ei şi, după ce au condus-o pe o stradă din suburbia Moara Grecilor, au intrat în gardul împrejmuitor al unui abator, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deşi au avariat atât autoturismul, cât şi gardul societăţii comerciale, vasluienii nu au aşteptat venirea Poliţiei, chiar dacă localnicii din zonă au sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa accidentul, mai ales că tinerii, pe fondul consumului de alcool, au început să facă scandal.

"În urma căutărilor făcute de poliţişti, autoturismul avariat a fost găsit în zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, în interior aflându-se cei doi tineri care aşteptau, în urma unui apel telefonic, sosirea unui prieten cu permis de conducere care să ducă maşina până la domiciliu. În timpul anchetei, tinerii au recunoscut că au condus autoturismul pe rând, deşi nu aveau permis de conducere. De asemenea, în urma testării cu aparatul alcooltest, tinerii au fost depistaţi cu o alcoolemie de 0,90 mg/litri alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 19 ani, şi de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, în cazul celui de 23 de ani", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele celor doi tineri pentru conducere fără permis, fugă de la locul accidentului şi conducerea unui autoturism cu o alcoolemie peste limita legală.

Doi tineri băuţi şi fără permise de conducere au intrat cu o maşină, pe care au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 55 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 8 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°