-AA+A
Teodorovici: Blocarea a cinci programe operaţionale a fost cauzată de deficienţe din 2009-2011 Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că cele cinci programe operaţionale au fost blocate pe ceea ce a identificat ca deficienţe Comisia Europeană în perioada 2009-2011, iar, ca urmare, România ar putea pierde 2 miliarde de euro.
"Cele cinci programe operaţionale au fost blocate ca urmare a ceea ce Comisia Europeană a identificat ca deficienţe în perioada 2009-2011. (...) România ar putea pierde peste 2 miliarde de euro ca urmare că, în acea perioadă, 2009-2011, deficienţele sistemului nu au permis o derulare normală a acestor fonduri europene", a afirmat Teodorovici pentru mediafax.ro.
El a spus că, în privinţa contractelor de finanţare, volumul acestora a crescut faţă de 2011 cu 45%, de la 11 miliarde euro, la 22 miliarde de euro, arătând că "este o creştere semnificativă".
Teodorovici a mai arătat că banii pentru următorul exerciţiu financiar vor fi acordaţi pe regiuni şi că sistemul de implementare a fost schimbat, urmând să fie o alocare de descentralizare maximă către regiunile de dezvoltare a fondurilor europene.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet