Liviu Dragnea a fost trimis luni în judecată, alături de alte peste 100 de persoane, în dosarul în care este acuzat că ar fi fraudat referendumul din 2012 privind demiterea preşedintelui.
Adevărul: Dosarul Referendumul. Cum s-a luptat vicepremierul Liviu Dragnea să-l dea jos pe Traian Băsescu ”Liviu Dragnea a fost trimis luni în judecată, alături de alte peste 100 de persoane, în dosarul în care este acuzat că ar fi fraudat referendumul din 2012 privind demiterea preşedintelui. Dacă va fi găsit vinovat de folosirea influenţei sau autorităţii pentru obţinerea de foloase necuvenite Dragnea riscă până la cinci ani de închisoare. Imediat după aflarea veştii premierul Victor Ponta a declarat că „magistraţii vor infirma aceste acuzaţii”
Cronica română: Penalul Dragnea nu va demisiona din Executiv. Ponta îl susţine! “Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că nu va demisiona din Executiv deoarece faptele de care este acuzat de către procurori nu numai că nu au legătură cu activitatea guvernamentală, ci sunt şi neadevărate”
Naţional: Oamenii lui Ponta isi impart ciolanul lui Dragnea ”Inevitabilul s-a produs si Liviu Dragnea a fost trimis in judecata in Dosarul Referendumul. Iar dupa ceva gargara mediatica, ca sa mai potoleasca spriritele printre talibanii pesedisti, Victor Ponta nu va avea incotro si, invocand presiunile europene, il va zbura pe vicepremier din Guvern“
EvZ: Băsescu: Ponta este hotărât să pună sub control audiovizualul “Nu cumva ținta este TVR-ul? Mâine, poimâine, aflăm că este in insolvență și vine cineva care are lichidități. Ori Voiculescu, ori Ghiță, care au bani din contracte cu statul, și vin salvatorii. Este un scenariu pe care ni-l putem imagina“
Gândul: Băsescu: Privatizarea CFR Marfă ar putea face obiectul DNA mai devreme sau mai târziu. Băi, băieţi, dacă o să vă ia, o să vă ia exact pe ce aţi făcut până acum ”Pre