Ministerul Sănătații începe programul național de imunizare. Timp de zece zile, peste 7.000 de copii de clasa I din judeţul Iasi vor fi vaccinaţi, la cabinetele şcolare, împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului.
Peste 2.000 de copiii vor fi imunizaţi în municipiul Iaşi iar în întreg judeţul sunt 7.000 de şcolari care îndeplinesc criteriile de vaccinare. Imunizarea se face impotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului. „Este un reapel, copiii au fost vaccinaţi prima dată la vârsta de un an, aşadar această vaccinare se face pentru a păstra titlul anticorpilor începuţi la vârsta respectivă. Fiecare este anterior vaccinării examinat de medicul şcolar şi apoi se stabilesc indicaţii de vaccinare sau amânare,” a explicat medicul Tamara Uliliuc.
Campania de imunizare se va desfăşura până la 18 octombrie. „O campanie care se derulează în mediul urban prin cabinetele şcolare iar în mediul rural această imunizare este realizată de către medicii de familie. În Târgu Frumos, Paşcani şi Hârlău, aceste doze au fost trimise încă de la sfârşitul săptămânii trecute,” a spus Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.
Înainte de a începe campania de imunizare, părinţii au fost informaţi de medicii din şcoli cu privire la vaccinul care urmează să fie administrat, contraindicaţii temporare sau reacţii adverse. Deşi riscul de îmbolnăvire este mare în cazul nevaccinării, spun medicii, unii părinţi au ales ca cei mici să nu fie imunizaţi.
(Sursa: digi24.ro) Ministerul Sănătații începe programul național de imunizare. Timp de zece zile, peste 7.000 de copii de clasa I din judeţul Iasi vor fi vaccinaţi, la cabinetele şcolare, împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului.
Peste 2.000 de copiii vor fi imunizaţi în municipiul Iaşi iar în întreg judeţul sunt 7.000 de şcolari care îndeplinesc criteriile de va