Trupa K.V. din Budapesta va prezenta duminică, 13 octombrie, de la ora 19, spectacolul Gardenia, de Elżbieta Chowaniec, în regia lui Pelsőczy Réka, la Teatrul Maghiar de Stat„Csiky Gergely”.
Gardenia este o poveste despre patru femei, ilustrând drama a patru generații care îşi caută, în van, calea spre fericire, trăind istoria europeană a secolului XX şi supraviețuindu-i. Povestea lor ne înfăţişează imposibilitatea comunicării între generații și accentuează întrebările și problemele referitoare la soarta pe care o moștenim. Este posibilă o schimbare radicală a comportamentului învățat de la părinți? Există o cale prin care putem să evităm soarta strămoșilor și condițiile sociale transmise? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care caută răspunsuri – cu umor şi ironie – montarea Trupei K.V. Spectacolul este alcătuit din monoloage subiective, câte o arie pentru cele patru femei, scene de două, trei şi patru personaje – duete, terțe și cvartete.
Cei care doresc, pot vedea spectacolul bazat pe acelaşi text şi sâmbătă, 12 octobrie, tot de la ora 19, în distribuţie regăsindu-se actriţele Teatrului Maghiar de Stat„Csiky Gergely”, printre care se numără şi Lőrincz Rita care a fost laureată cu Premiul pentru cel mai bun rol feminin în cadrul Festivalului de Teatru Scurt Oradea 2013.
După spectacolul de duminică al Trupei K.V. spectatorii vor avea posibilitatea de a purta o discuţie cu actriţele din cele două distribuții, aceasta fiind moderată de către Balázs Attila, actorul și directorul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.
Trupa K.V. din Budapesta va prezenta duminică, 13 octombrie, de la ora 19, spectacolul Gardenia, de Elżbieta Chowaniec, în regia lui Pelsőczy Réka, la Teatrul Maghiar de Stat„Csiky Gergely”.
Gardenia este o poveste despre patru femei, ilustrând drama a patru generații care îşi caută, în van, calea