Sarea şi piperul sunt cele mai folosite ingredinte în toate bucătăriile europene şi, de cele mai multe ori, sunt inseparabile. Dar când au devenit atât de populare?

Sarea, asociată pe vremuri cu zahărul

Sarea de masă este folosită din cele mai vechi timpuri, şi asta pentru că organismul nostru are nevoie de opt grame de clorura de sodiu zilnic pentru a putea îndeplini toate funcţiile metabolice necesare. Dorinţa oamenilor de a consuma sare este atât de înrădăcinată încât “sărat” este unul dintre cele patru tipuri de gusturi pe care le recunoaşte papila gustativă, pe lângă dulce, amar şi acru.

Sarea a fost utilizată şi ca valută. Soldaţii romani erau plătiţi în sare, pe nume „sale” în italiană, din care derivă cuvântul modern englez „salary”.

Până de curând, sarea şi zahărul au fost adesea folosite simultan. Din vremurile romane şi până în epoca Renaşterii, bucătarii serveau feluri de mâncare sărate şi dulci în acelaşi timp. Abia în secolul al XXVII-lea, în Franţa s-a separate sarea de zahăr. Bucătarii regelui Ludovic al XIV-lea au început să servească mâncăruri sărate pentru a stimula apetitul, în timp ce felurile de mâncare dulci erau lăsate la sfârşit pentru a sătura apetitul, informează gizmondo.com.

Piperul

Piperul negru, deşi nu este atât de necesar ca sarea, este un ingredient valoros şi popular, care a reuşit să schimbe cursul istoriei.

Piperul negru provinde din Asia de sud-vest, în mod special din Tailanda, Vietnam şi Malaesia, unde este un ingredient necesar încă din secolul II î.Hr. El a fost folosit drept condiment şi medicament în tratarea diverselor afecţiuni, precum constipaţie, hernie, diaree, boli de inimă, dureri ale articulaţiilor şi infecţii la ochi.

După căderea imperiului roman, perşii au preluat controlul exportului de condimente din India până la mediterană, în timp ce puterea italian