Marţi, 8 octombrie 2013, pe la 19, ora cînd la Bibliotecă se îngînă Programul cu Închiderea, un telefon ratat m-a scos afară din sală.

Fiind vorba de mai multe apeluri de la acelaşi număr, mi-am zis, potrivit unei învăţături personale (un telefon ratat e o întîmplare, de la două în sus, e o urgenţă!), că în timp ce eu îmi băteam capul cu Împușcarea lui C. Manciu de către C.Z. Codreanu, în prezentul de care mă despărţeau aproape nouă decenii se întîmplase ceva mult mai grav decît asasinarea ditamai Prefectului de Poliţie de Iaşi de către un student nervos:

Căzuse guvernul sau, Doamne fereşte!, căzuse avionul în care se afla Guvernul.

Cunoscutul meu, atins de televizionită (se uită la televiziunile de știri de dimineaţă pînă seara), m-a anunţat că, în timp ce eu orbecăiam prin trecutul mai mult sau mai puţin glorios al patriei, Traian Băsescu îl făcuse pe Victor Ponta mitoman.

— Ştiu de ce m-ai sunat cu atîta insistenţă.

— De ce?

— Pentru că evenimentul pe care ţineai morţiş să-l aflu consta în folosirea de către Traian Băsescu a unui cuvînt care nu-l definește pe Victor Ponta cu exactitate.

În adevăratul sens al cuvîntului, mitoman e un ins cam scrîntit, care fabulează despre persoana sa identități sau împrejurări imaginare, de regulă care-l fac mult mai important decît e în realitate.

Pentru ca Victor Ponta să corespundă încadrării ar fi trebuit, de exemplu, ca el să se creadă Împăratul planetei Marte sau copilul născut din relaţia dintre Traian şi Decebal.

Ori, am continuat eu, Victor Ponta nu e nici pe departe mitoman.

Dacă ar fi mitoman, ne-am da de ceasul morţii să rămînă în fruntea Guvernului.

Nu de alta, dar în absenţa autenticilor de la Circ, un clovn în fruntea Guvernului ne-ar asigura porţia de veselie reclamată de crunta înrăutăţire a vi