Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania” se lansează la Buzău

Publicat in Strada de Buzau, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Sâmbătă, de la ora 10.00, Sala 13 a Primăriei Buzău va găzdui lansarea programului “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania”, eveniment organizat de Junior Chamber In­- ternaţional Buzău şi The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, cu susţinerea Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Reprezentanţi ai ISJ, ai organizaţiilor de tineret şi ai ONG-urilor din judeţ, directori ai instituţiilor şcolare preuniversitare, împreună cu coordonatorul naţional The Duke of Edinburgh’s International Award Romania vor aborda subiectul importaţei programelor de dezvoltare personală pentru tinerii din Buzău precum şi recunoaşterea activităţilor acestora. Scopul evenimentului este de a crea o reţea judeţeană de susţinători ai The Duke of Edinburgh’s International Award care vor facilita accesul la program tinerilor din Buzău. Primul pas în crearea reţelei locale va fi Cursul de Lideri Award, din 13 octombrie 2013, care se adresează re­prezentanţilor instituţiilor de tineret. The Duke of Edinburgh’s International Award este un program de dezvoltare personală iniţiat de către Prinţul Philip al Marii Britanii în 1956, fiind prezent în peste 140 de ţări la nivel mondial.

Programul se adresează tinerilor cu vârsta între 14 şi 24 de ani care, indiferent de mediul de provenienţă, sunt încurajaţi să desfăşoare activităţi de educaţie non-formală, care să le asigure o tranziţie echilibrată de la adoles­cenţă la viaţa de tânăr adult. În România, programul este patronat de către Alteţa Sa Regală, Principesa Moştenitoare Margareta a României şi este susţinut de Ministerul Educaţiei Naţionale. ●

Sâmbătă, de la ora 10.00, Sala 13 a Primăriei Buzău va găzdui lansarea programului “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania”, eveniment organizat de Junior Chamber In­- ternaţional Buzău şi The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, cu susţinerea In

Articolul in Strada de Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul FCSB – Manchester United: Gigi Becali - Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci!

News.ro acum 5 ore
Gigi Becali a declarat, joi seară, după meciul pierdut de FCSB în faţa echipei Manchester United, scor 0-2, că nu este bună “strategia cu 5 pe fund” şi că “dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci”. ”Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci.

Informări publice - 31 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Organizaţia Caritas Alba Iulia, titular al Autorizaţiei de Construire nr. 581/30.12.2024, emisă de Primăria Braşov, anunţă începerea lucrărilor de amenajări interioare sediu de bancă şi amplasare firme luminoase în Braşov, str. Calea Bucuresti, nr.

FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile Ligii Europa Union Saint-Gilloise sau echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Europa fie formaţia belgiană Union Saint-Gilloise, fie echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic. Conform unui tablou prestabilit de UEFA, echipele de pe poziţiile 11 şi 12 în grupa u

Încă un avion F-16 Fighting Falcon cumpărat de la Norvegia a ajuns la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii/ Escadrila 48 Vânătoare, completă

News.ro acum 11 ore
O aeronavă F-16 Fighting Falcon cumpărată de la Norvegia a aterizat, joi, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, astfel că Escadrila 48 Vânătoare este în formaţie completă. ”Joi, 30 ianuarie, o aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziţionată de Români

Şase răniţi în Spania, într-o explozie la fabrică de muniţie germană Rheinmetall Expal Munitions de la Javalí Viejo, în apropiere de Murcia

News.ro acum 6 ore
Şase persoane au fost rănite - una grav - într-o explozie la o fabrică de muniţie, în sud-estul Spaniei, care aparţine societăţii germane Rheinmetall, anunţă joi serviciile de urgenţă din regiunea Murcia, relatează AFP. ”Serviciile de urgenţă au pre

Ministerul Sănătății anunță stare de alertă epidemiologică în România

Wall-Street.ro acum 13 ore
Ministerul Sănătăţii a anunţat introducerea stării de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii, inclusiv a gripei. "Având în vedere evoluţia rapid crescătoare a infecţiilor gripale din ultimele trei săptămâni, asem

Doi dintre suspecții arestați în legătură cu furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents, prezentați de Poliția olandeză. Motivul dezvăluirii identității lor VIDEO FOTO

Ziare.com acum 6 ore
Poliția a publicat joi seara, 30 ianuarie, fotografiile a două persoane care au fost arestate miercuri în legătură cu furtul de artă din Assen. Au fost făcute publice și numele acestora. Identitatea celei de-a treia suspecte, o femeie, nu a fost înc

Marcel Ciolacu nu aprobă o eventuală candidatură a lui Victor Ponta: „Nu o va face din calitatea de membru al PSD”

Adevarul acum 10 ore
Premierul PSD Marcel Ciolacu a clarificat joi câteva aspecte privind bugetul pentru anul 2025, dar şi faptul că PSD îl va susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din mai, aşa cum prevede acordul din coaliţie. „Dacă Victor Ponta va candi

Horoscop 31 ianuarie 2025. ZODIA care se ceartă cu partenerul

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de joi, 30 ianuarie 2025. Unii nativi au parte de vești bune, în timp ce alții se confruntă cu provocări serioase. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte! S-ar putea să-ți displacă puternic o

Cântăreața britanică Marianne Faithfull a murit la vârsta de 78 de ani

HotNews acum 7 ore
Cântăreața și actrița Marianne Faithfull, care a împlinit 78 de ani luna trecută, a murit, joi, 12 ianuarie, la Londra. Anunțul a fost făcut de purtătorul ei de cuvânt, citat de BBC. „Cu mare tristețe anunțăm moartea cântăreței, compozitoarei și act

Vremea

București
acum

vin.

7°/14°
sâm.

7°/12°
dum.

4°/10°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

2°/9°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/3°
Constanta
acum

vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
dum.

5°/7°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/12°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/4°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

4°/10°
dum.

3°/9°
lun.

0°/6°