A fost odată ca niciodată când ne puteam compara cu marile forțe fotbalistice ale lumii. Orice adversar era un potential învins. Erau nume grele, cunoscute peste tot în lume. Când intra pe teren echipa de aur se simțea forța, siguranța, calitatea și impunea automat respectul. Trecut-au anii peste gloria de altădată. Acum microbistul român este stresat și cu Feroe sau alte state care, pe vremuri, nu produceau nicio emoție. Ne facem griji pentru Andora sau Estonia, echipe cu care doar dimensiunea scorului era o necunoscută. Adevărul este că nu mai avem fotbaliști. Poate s-au produs modificări în ADN-ul nostru talentat ori poate s-au schimbat valorile după care se ghidează jucătorii de astăzi. Seriozitatea specifică sportivilor a căzut într-un plan secund în acest domeniu. Primează banii și distracția. Dacă este să ne referim la stranieri, am avut un talet, Mutu. Numărul golurilor marcate este relativ egal cu cel al scandalurilor în care a fost implicat. Acum joacă mai mult prin cluburi decât pe teren. Un altul, Tamaș, un drogo-dependent notoriu, pentru că și alcoolul este un drog, își îneacă talentul și cariera în ritmul scufundării Titanicului. Marica, eternul talent, considerat acum cel mai bun atacant român a fost mai tot timpul rezervă la echipele de club. Vom vedea câte șanse îi va acorda și Getafe. Rusescu, golgheterul campionatului trecut, din motive subiective sau obiective (cei de acolo știu mai bine) este rezervă veșnică la Sevilla. Zvonurile îl dau împrumutat în iarna. Sperăm să fie așa. Torje joacă și nu prea, Nicoliță asemenea... Doar Maxim ce mai sclipește, însă randamentul la ”națională” nu se ridică la nivelul așteptărilor. Cât privește cei din țară...sunt pur și simplu la nivelul campionatului intern. Și așa ajungem să ne comportăm precum ciobanul mioritic, fără atitudine, fără dorință de victorie: ce va fi, va fi. Revenim la cele două meciuri cr