Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nutriţionistul, medic sau afacerist? De ce nu apelează românii la nutriţionist

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 octombrie 2013 ·

În România, ideea de dietă personalizată sau de colaborare cu un medic nutriţionist este încă în dezvoltare, iar cele mai multe persoane cu probleme de greutate apelează la diete populare pe internet sau la medicamente şi suplimente luate fără nici un fel de monitorizare.

“Ideea de colaborare cu medicul este mai greu acceptată de către pacient, care se aşteaptă de cele mai multe ori să primească un set de reguli rigide, cu un meniu monoton, repetitiv, contra unei sume substanţiale de bani. Ei bine, lucrurile nu sunt chiar aşa, întrucât el poate fi parte activă a dietei sale, contribuind la deciderea strategiilor de slăbire, ajutând medicul să înţelegă care sunt greşelile cele mai frecvente pe care le face şi primind ulterior noţiuni despre ce ar însemna un stil de viaţă sănătos, dar adaptat lui, vieţii, programului, posibilităţilor, afecţiunilor şi nu în ultimul rând, preferinţelor lui”, declară Luiza Pîrvu, consultant în nutriţie.

“Cred că din comoditate sau din lipsă de informaţie oamenii apelează la o dietă sau altă, fără a-şi cunoaşte propriul corp, fără a şti dacă acea dietă e potrivită sau nu pentru ei. E mult mai uşor să găseşti pe Internet o dietă şi să o aplici decât să faci o vizită la nutriţionist, unde mai trebuie să şi plăteşti consultaţia. Însă efectele adoptării unor diete nepotrivite nu intarzaie să apară, mai devreme sau mai târziu”, avertizează Alexandra Iliuţă, trainer şi consultant de sănătate.

“Dietetică poate fi privită şi ca o afacere, fiind destul de profitabilă, dar din punctul meu de vedere, satisfacţia de a ajuta un pacient să scadă în greutate, de a-i modifica stilul de viaţă şi de a-l face să se poată privi din nou în oglindă cu admiraţie, ar trebui să primeze pentru un medic“, spune Luiza Pîrvu, consultant în nutriţie.

Riscurile dietelor populare

Nutriţioniştii avertizează că dietele populare nu beneficiază

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 41 minute
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 3 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°