Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a făcut Victor Ponta în Vila Dante când nu a înotat Traian Băsescu în piscină

Publicat in Gandul, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Vila de protocol în a cărei piscină obişnuieşte să înoate preşedintele Traian Băsescu şi pe care Guvernul vrea să o închirieze, pentru 20.000 de euro pe lună, unei ambasade, a fost folosită de prim-ministrul Victor Ponta de trei ori în ultimul an.

Prima oară, pe 27 noiembrie 2012, Ponta s-a întâlnit la Vila Dante cu premierul slovac Robert Fico, pentru un mic-dejun oficial. Pe 11 iulie 2013, Guvernul a organizat dineul oficial oferit premierului francez Jean-Marc Ayrault. De asemenea, în mai 2013, Victor Ponta a avut o întâlnire informală cu mai mulţi jurnalişti la aceeaşi vilă. “Subliniem faptul că în imobilul menţionat nu au fost organizate alte evenimente publice sau private”, se menţionează într-un comunicat de la Palatul Victoria.

Guvernul a transmis aceste precizări ca urmare a reacţiei purtătorului de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, care a susţinut, într-o intervenţie televizată, că miniştrii Cabinetului Ponta ar fi organizat petreceri private în vila de protocol a RA-APPS.

Vila Dante, deschisă anul trecut pentru o zi accesului publicului, este locul în care preşedintele obişnuieşte, după propriile spuse, să meragă să înoate. "Eu, de când am fâcut operaţia la spate, acolo înot, că e gard în gard cu mine, după aia îmi văd de treabă. (...) E o poartă, păzită, pentru că şi Dante e lipită de Lac 3, unde locuiesc eu", a explicat Basescu într-un interviu în 2012, la OTV.

În campania pentru referendumul de demitere 2012, USL a susţinut că are un document prin care Băsescu a cerut amanajarea Vilei Dante ca reşedinţă în care ar fi dorit să se mute după încheierea mandatului. Preşedintele a negat aceste intenţii, dar a povestit că obişnuieşte să înoate acolo, întrucât reşedinţa prezidenţială, Vila Lac 3, nu are piscină.

Vila Dante, la ziua porţilor deschise. Foto: Victor Ciupuliga

Vila de protocol în a cărei p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 8 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 7 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 8 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 6 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 5 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 7 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 8 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°