Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetătorii au descoperit o nouă soluţie pentru tratarea mahmurelii

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Dacă, până de curând, o cafea tare sau murăturile păreau să fie soluţia pentru tratarea mahmurelii, cercetătorii chinezi vin cu o nouă rezolvare. Sucurile carbogazoase care conţin lămâie galbenă şi verde ar putea reprezenta cheia în tratarea mahmurelii, întrucât ajută corpul să proceseze alcoolul, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii chinezi, informează dailymail.co.uk. Cercetătorii chinezi au examinat 57 de băuturi, printre care ceaiuri din plante şi băuturi carbogazoase, înainte de a concluziona că băuturile care conţin lămâie galbenă şi/ sau verde au cele mai bune efecte în tratarea mahmurelii. Pentru început, cercetătorii au decis să analizeze ce provoacă mahmureala şi au descoperit că, mai mult decât alcoolul însuşi, procesul prin care corpul diluează băuturile alcoolice poate cauza simptome ca dureri de cap şi greaţă. În momentul în care o persoană consumă alcool, ficatul ei eliberează o enzimă numită alcool dehidrogenază (ADH), care transformă alcoolul etilic într-o substanţă numită acetaldehidă, astfel că mai puţin alcool intră în fluxul sangvin. Apoi, aceasta este transformată într-o altă substanţă de o enzimă numită dehidrogenază aldehidă (ALDH). Cunoscând aceste informaţii, cercetătorii de la Sun Yat-Sen University, din Guangzhou, au testat o serie de băuturi - ceaiuri, infuzii din ierburi şi alte băuturi carbogazoase - şi au examinat cum influenţează ADH şi ALDH. Aceştia au descoperit că băuturile pe bază de plante cresc durata procesului de ADH şi înhibă procesul de ALDH, astfel că mahmureala poate dura mai mult. În schimb, băuturile carbogazoase care conţin lămâie s-au numărat printre cele care grăbesc procesul ALDH, astfel că alcoolul este metabolizat mai repede, iar perioada de mahmureală scade. Tinerii şi cei care consumă alcool în mod permanent dezvoltă mai bine enzima alcool dehidrogenaza, aşa că nu simt efectele secundare la fel ca persoa

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 43 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°