Primarul Ilie Bolojan a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă că există posibilitatea majorării gigacaloriei, însă doar începând cu 1 ianuarie 2014. Edilul şef a anunţat că Electrocentrale, care momentan lucrează în pierdere, ar putea solicita de la ANRE și ANRSC aprobarea unui alt tarif de producţie, care ar aduce, după sine, şi majorarea gigacaloriei furnizate consumatorilor din Oradea.
"Există posibilitatea ca Electrocentrale să solicite majorarea şi acest lucru să se şi aprobe la sfârşitul anului de către ANRE. Atunci această propunere de majorare va veni în Consiliul Local Oradea. Rămâne de văzut cine suportă majorarea, CLO, adică tot orădeanul, sau direct orădenii", a subliniat Ilie Bolojan. Primarul Oradiei a recunoscut faptul că problemele de la Electrocentrale nu s-au rezolvat nici după infuzia masivă de capital, realizată în două rânduri de la bugetul local, una de 2,5 milioane lei, apoi alţi 7,3 milioane de lei. „CET-ul este în pierdere cronică şi trebuie subvenţionat", a replicat Ilie Bolojan, care aminteşte că va mai avea loc o nouă rectificare de buget pentru a aloca noi fonduri spre această gaură neagră care este CET-ul. În ce priveşte licitaţiile privind modernizarea acestei societăţi, procedura privind desemnarea constructorului care va înlocui reţelele de termoficare, în lungime de 17 km, a fost blocată. Pe 22 octombrie, va avea loc prima înfăţişare la Înalta Curte pentru procesul care a fost strămutat la cererea uneia dintre firmele care a contestat rezultatul procedurii. Tot în această lună, se va organiza licitaţia privind construcţia unei noi centrale termice, pe gaz, în valoare de 53 milioane de euro."Este cea mai mare licitaţie organizată de Primărie. E vorba de 53 milioane euro. E o miză foarte mare. Valoarea licitaţiei e cât bugetul oraşului pe un an", a precizat Ilie Bolojan.
09.10.2013, 22:30
Primarul Ilie Bolojan