Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Google şi creierul mondial” deschide Astra Film Festival 2013

Publicat in Adevarul, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Filmul regizat de Ben Lewis deschide ediţia cu numărul 20 a festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu.

Astra Film Festival 2013 începe luni, 14 octombrie, iar în deschidere, de la ora 19:00, va fi proiectat, în premieră în România, filmul Google şi creierul mondial, în prezenţa regizorului Ben Lewis, o privire în detaliu asupra modului necunoscut în care funcţionează cea mai puternică corporaţie din mediul online.

Filmul vorbeşte despre ambiţiosul proiect Google Books, care se doreşte a deveni cea mai mare bibliotecă virtuală din lume, şi despre cum sunt încălcate drepturile de autor. Proiecţia va fi urmată de o sesiune Q&A cu regizorul, iar după discuţii publicul este aşteptat în foaierul Casei de Cultură unde va concerta una dintre cele mai nonconformiste artiste din peisajul autohton, Ada Milea.

Spectacolul lumii pe ecrane la AFF

Cele 110 filme ale ediţiei aniversare ţintesc subiecte de actualitate de o mare diversitate care nu se regăsesc pe agenda televiziunilor din România. De la teme controversate din mediul online, Internetul se închide (premieră absolută) şi Nebunia Facebook care prezintă efectele neaşteptate la care ne supunem atunci când share-uim în mod public un simplu gând de moment sau o fotografie, până la Drill Baby Drill care asistă protestele anticorporatiste împotriva exploatării gazelor de şist din Polonia şi SUA, o realitate surprinsă de regizorul Lech Kowalski, care va fi prezent la festival. În premieră în România, va fi proiectat documentarul Sindromul Veneţia, un portret al unuia dintre cele mai frumoase oraşe din lume surprins în mijlocul unui proces de autodistrugere.

Afacerea Tănase. Leapşa pe murite este un documentar de invetigaţie prezentat în premieră absolută la AFF în prezenţa regizorului, Ionuţ Teianu, despre faţa ascunsă a României ceauşiste şi mijl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 53 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 28 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°