În sectorul 2 al Bucureștiului apare o publicație lunară, numită Foișorul de foc, ce sfidează criza economică. Tipărită pe hârtie bună, în 24 de pagini A3, full-color,Foișorul de foc este tipărită fie în 30.000 de exemplare, fie în 50.000, în funcție de lună și ținând cont dacă cititorii sunt sau nu plecați prin concedii.
La cum stau tirajele în presa scrisă, 50.000 de exemplare plasează Foișorul de foc undeva prin frunte, departe mult de urmăritori. Poate ajută, totuși, și faptul că publicația este gratuită, dar nu se știe dacă locuitorii din sectorul 2 n-ar fi atât de pasionați de publicația lor locală încât și-ar smulge-o din mâini chiar dacă ar costa, să zicem, 10 lei, fără insert.
Pasionați de piața media, am încercat să înțelegem cum de supraviețuiește Foișorul defoc. Ne-am spus, când am auzit de existența sa, că publicația este plină de reclamă. Mai mult ca sigur că firmele din sectorul 2 se înghesuie să umple cele 24 de pagini de policromie. Am aruncat un ochi. Aiurea. Nici un strop de reclamă. Băi, da’ nimic-nimic. Adică nici măcar o singură reclamă a unei firme, fie ea de stat sau particulară. Buun, și atunci din ce trăiește publicația? E făcută de voluntari? Probabil. Iar tirajul de 50.000 de exemplare este oferit gratuit de către vreun tipograf milos, dornic să nu vadă murind presa independentă.
Ei, hai că v-am perpelit prea mult. De fapt, este vorba despre publicația care are drept scop preamărirea generalului Neculai Onțanu, primarul sectorului 2. Colectivul de redacție, alcătuit, în general, din angajați ai Primăriei, ne prezintă în fiecare număr realizările celui care plimbă pensionarii pe la mănăstiri, pupă icoane, sparge bani publici și e prieten al maidanezilor agresivi. Evident, publicația nu este tipărită din banii generalului Onțanu, ci din banii Primăriei sectorului 2. Nu mai puțin de 582.180 de lei cu tot cu TVA plăteșt
