IAŞI. Prefectul Romeo Olteanu a participat la sfârşitul săptămânii trecute la Adunarea Generală a Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România (APSR).
Una din deciziile luate a fost stabilirea conducerii APSR, iar prefectul Romeo Olteanu a fost ales vicepreşedinte al acestei asociaţii
Vineri 4 octombrie 2013, în localitatea Murighiol din judeţul Tulcea, a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România ce a reunit prefecţi şi subprefecţi din 22 de judeţe, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
În cadrul şedinţei de lucru, membrii A.P.S.R. au decis modificarea Statutului Asociaţiei, astfel încât aceasta să aibă o mai mare reprezentativitate, iar experienţa membrilor să poată fi folosită în mai multe domenii, să fie flexibilă în atragerea de fonduri structurale pentru profesionalizarea membrilor şi să poată deveni parteneră a unor organizaţii similare din străinătate.
În acest sens au fost aduse completări Regulamentului de Organizare al A.P.S.R. şi a fost aprobat draftul de Protocol de Colaborare Inter-Asociativ.
La finele întâlnirii, prefectul judeţului Tulcea, domnul Lucian Eduard Simion, a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al asociaţiei pentru o perioadă de trei ani şi au fost aleşi vicepreşedinţii A.P.S.R., respectiv prefectul judeţului Bacău, domnul Claudiu Şerban, prefectul judeţului Vrancea, domnul Cătălin Kanty Popescu, prefectul judeţului Prahova, domnul Marius Sersea, prefectul judeţului Mehedinţi, domnul Nicolae Drăghia, prefectul judeţului Timiş, domnul Eugen Dogariu, prefectul judeţului Cluj, domnul Gheorghe Vuşcan, prefectul judeţului Harghita, domnul Jean Adrian Andrei, prefectul judeţului Iaşi, domnul Romeo Olteanu, precum şi prefectul de Bucureşti, doamna Georgeta Gavrilă.
IAŞI. Prefectul Romeo Olteanu a participat la sfârşitul săptămâ