Conform unor previziuni optimiste, victoria USL cu aproape 70% din voturi la alegerile parlamentare din 2012 ar fi făcut inutilă şi neinteresantă încurajarea traseismului din perspectiva partidelor politice. Însă eterogenitatea Uniunii şi tensiunile interne ale partidelor perdante la alegeri au făcut ca traseismul să prospere în continuare şi a dat dreptate pesimiştilor care apreciau că aceasta este o boală structurală a întregii clasei politice româneşti.

De la începutul anului, câteva zeci de parlamentari au abandonat fără prea multe scrupule partidele care i-au făcut demnitari ai statului român. Pe lângă deficienţele caracteriale ale traseiştilor, sunt şi alte cauze le permit acestora să treacă de la un partid la altul.

În primul rând, USL nu este un bloc unitar, cele patru partide componente încercând să-şi întărească fiecare poziţia în interiorul Uniunii în raport cu aliaţii lor, unul dintre procedee fiind şi creşterea numărului de parlamentari. Cel mai activ partid din USL în a racola alţi parlamentari a fost PC, care şi-a manifestat explicit intenţia de a aduce cât mai mulţi oameni în interiorul grupurilor sale.

În al doilea rând, înfrângerea usturătoare de la alegeri şi tensiunile legate de alegerea noii conduceri au înveninat o vreme atmosfera din PDL, acest lucru manifestându-se inclusiv prin demisii din partid. Însă grosul traseiştilor l-a furnizat PPDD, ce a trimis în Parlament un număr mare de oameni fără experienţă politică sau cu experienţă minoră, la nivel local. Odată ajunşi în Parlament, “incoruptibilii” lui Dan Diaconescu şi-au pus cartelele de vot în slujba celui care a făcut cea mai tentantă ofertă.

La Camera Deputaţilor, cel mai consistent grup este social-democrat cu 162 de membri, cu precizarea că în acelaşi grup activează şi deputaţii UNPR. Faţă de decembrie 2012, PSD a pierdut 2 mandate, dar a câştigat 5, ultimul ve