Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEO duduie, sindicatele cer primul pachet de performanţă

Publicat in Pandurul, joi 10 octombrie 2013 ·

Performanţa de ieri a CE Oltenia, care lucra cu opt grupuri, i-a făcut pe liderii de sindicat să ceară reunirea Comisiei Paritare. Ei consideră că administraţia CEO are bani pentru a da cota de combustibil, cărbune sau energie, după caz. Sindicaliştii vor să primească măcar jumătate din primul pachet de performanţă ce ar fi trebuit eliberat în august.

CE Oltenia funcţionează la acest moment cu opt grupuri energetice. Pentru prima dată în acest an, compania are pornite trei grupuri la Turceni, trei la Rovinari, unul Işalniţa şi unul Craiova. La un moment dat, ieri, compania a livrat în sistemul energetic naţional circa 2100 de MWh. Acest lucru le-a adus minte sindicaliştilor că administraţia CEO le este datoare cu nişte prime.

Sindicalistul Marin Golea crede că CE Oltenia a vândut până acum 9 TW şi că ar putea da măcar jumătate din cota de combustibil. „Cred că au făcut 9 TW şi cred că se poate da cota de combustibil. Să dea măcar jumătate din cota de combustibil“, spune Golea. Primul pachet de performanţă era eliberat la 9 TW vânduţi până în august, şi conţinea jumătate din cota de combustibil, adică în jur de 1000 de lei.

La nivelul companiei a fost un adevărat scandal pe această temă, deoarece energeticienii primeau lunar 100 de lei, iar minerii cărbune. Conducerea a luat decizia să taie aceste cote. Izbindu-se de nemulţumirea oamenilor, compania a decis să acorde 5 tone de cărbune pentru circa 700 de persoane cu probleme financiare mai mari. La toate subunităţile au fost depuse sute de cereri, dar nici până acum nu au primit un răspuns.

PERFORMANŢĂ

Semnarea contractului colectiv de muncă a adus trei pachete de performanţă în care au fost cuprinse primele şi sporurile oamenilor. Până acum nu a fost eliberat niciunul, pentru că nu au fost îndepliniţi indicatorii. În final, bugetul companiei a fost rectificat, reducându-se cantitatea de

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 26 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 30 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum o ora
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 2 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°